Cine o sa fie castigatorul Mr. Olympia 2012

Dupa cum bine stiti, sau nu, au  ramas mai putin de 2 zile pana cand va incepe cel mai important concurs de culturism profesionist din lume: Mr. Olympia. Acesta este organizat de Federatia Internationala a Culturistilor (IFBB) si va vea loc in Las Vegas, Nevada. Mai trebuie sa stiti ca acest concurs a fost creat de Joe Weider, iar prima editie, 1965, a fost castigata de Larry Scott.

  • Mai jos gasesti un link de unde vei putea urmari in direct cea de-a 48-a editie a Mr. Olympia.

Urmareste LIVE finala Mr Olympia 2012 pe internet

Concurentii de la Mr. Olympia 2012

  • Cei de mai jos vor concura la cel mai important concurs din culturism de anul acesta:
1. Branch Warren 11. Fred Smalls
2. Essa Obaid 12. Shawn Rhoden
3. Toney Freeman 13. Baito Abbaspour
4. Ben Pakulski 14. Dennis Wolf
5. Johnnie Jackson 15. Michael Kefalianos
6. Bill Wilmore 16. Roelly Winklaar
7. Evan Centopani 17. Kai Greene
8. Lionel Beyeke 18. Hidetada Yamagishi
9. Dexter Jackson 19. Phil Heath
10. Ronny Rockel

>>Marele absent din acest an va fi Jay Cutler, care a decis sa nu participe la cea de-a 48-a editie a Mr. Olympia. ” Dupa accidentarea suferita la biceps, am incercat sa revin la normal cu programul de antrenament si alimentatie, insa am fost foarte ocupat cu promovarea afacerii si cu alte lucruri, incat nu m-am putut  dedica 100% si prin urmare am decis sa nu particip. Ma voi pregati pentru editia din 2013, cand voi incerca sa-mi recapat titlul, asa cum am facut in 2009.”


  • In continuare, doisprezece fosti Mr. Olympia, alaturi de actualul campion  vorbesc despre  pasiunea publicului, determinarea neclintita si cea mai inalta  rasplata care vine  odata cu castigarea  celui mai ravnit titlu din culturism.
  • Numai 13 barbati de pe aceasta planeta  cunosc acest sentiment.  Ei inteleg cu adevarat dificultatea muncii, nenumaratele sacrificii, hotararea de neclintit si picatura de noroc necesare pentru a atinge varful in culturism.
  • Intrarea in panteonul  campionilor Mr. Olympia  e ceva la care au visat  sute de mii, poate chiar milioane de culturisi  in cei 47 de ani de existenta a concursului.  Dar mai putin de 200 au castigat dreptul de a pasi pe o scena Olympia pentru a concura pentru titlu, lucru pe care numai 13 l-au castigat.
  • In  continuarea acestui articol,  acestia din urma  iti vor spune cu cuvintele lor  ce a insemnat  sa fie Mr. Olympia, unii dintre ei  inca fiind in competitii.

Larry Scott (1965-1966)

“Primul Mr. Olympia iese in evidenta cel mai mult pentru ca nu mai vazusem niciodata o astfel de reactie  a publicului. Astazi ii vezi pe concurentii de la Mr. Olympia  punandu-si palmele la urechi, intreband: “Unde sunt aplauzele?” Noi nu am facut asa ceva. Fanii erau extraordinar  de entuziasmati; stateau in picioare, unii  chiar plangeau.”

“Nu am mai vazut  asa ceva. Am concurat trei ani la Olympia, deci am avut suporteri, iar  reactia lor era de necrezut.  Pe atunci, totul era  atractia publicului si cum te descurcai  pe scena; nu erau comparatii pe grupe musculare. Imi este si greu sa descriu  pentru ca mi se pare ca m-as intoarce in timp, dar era o pasiune  pe care nu am mai vazut-o.  Simteam ca nu eram in stare sa dau inapoi ceea ce primeam.”

Sergio Oliva (1967-1969)

“In 1968 nimeni nu a vrut sa concureze cu mine la Olympia; eram singur in concurs. Era bine dar era si rau – bine pentru ca ceilalti si-au dat seama  ca nu aveau nicio sansa impotriva mea, dar rau pentru ca eu cred ca trebuie sa concurezi, indiferent cat e de greu.”

“Intotdeauna mi-a placut sa concurez impotriva altora.  Nu am avut concurenta  adevarata pana in 1969, cand a aparut Arnold Schwarzenegger. L-am batut in acel an, iar in 1970 a aratat la fel si a castigat. El stie, ca intreaga lume, ca am fost mai bun. Dar erau vremuri  frumoase atunci, alte vremuri. As putea spune multe, dar acum sunt o persoana diferita de cea de atunci.”


Arnold Schwarzenegger (1970-1975, 1980)

” La Mr. Olympia 1970, arbitrii ne-au chemat pe mine si pe Sergio Oliva cand seara era pe sfarsite. Era clar ca punctajele erau apropiate, si ma intrebam ce pot sa fac pentru a convinge juriul ca nu era asa si ca eu eram primul? Nu eram nici eu prea convins, dar trebuia  sa ma incurajez pentru ca el arata grozav.  Ne-au chemat pentru a poza liber (posedown). Era ultima mea sansa.”

“Am pozat si am tot pozat.  El facea o amfora cu spatele la public; eu faceam  aceeasi poza cu fata. Apoi el isi prezenta coapsele; eu imi aratam  bratele.  El facea extensia  toracelui – totul curgea intr-o nebunie.  In final, Sergio se apleaca spre mine si spune, ” Sunt terminat. Hai s-o stergem.” iar eu i-am raspuns “Ai dreptate, este deja prea mult.”  Ne-am inclinat (la revedere) spre public.  Am facut un pas spre dreapta(ca si cum as fi  parasit scena), iar  Sergio a parasit scena prin  stanga.  Am ramas pe scena si am facut  cateva semne  spre el(ca si cum as fi intrebat) ” De ce pleaca? De ce se preda?”. Am mai prezentat cateva pozitii iar publicul a inceput sa strige, “Arnold, Arnold, Arnold!” Apoi m-am inclinat si am iesit din scena.  Mi-am dat seama atunci ca unele improvizatii  rapide sunt cruciale pentru castigarea unui concurs  cand lucrurile nu sunt decise. “

Franco Columbu (1976, 1981)

“Bratele au fost intotdeauna punctul meu slab, deci in primavara lui “81 (in timp ce se pregatea pentru Mr. Olympia), mi-am antrenat numai bratele timp de 2 luni. La comparatii, arbitrii i-au chemat  mai intai pe Roy Callender si Jusup Wilksosz, tipi cu brate de  54 centimetri.  Apoi m-au chemat pe mine. Cand au cerut un dublu biceps cu fata la public,  i-am lasat pe ceilalti sa-si ridice  bratele si sa pozeze, iar arbitrii  au inceput sa strige la mine, “Si tu, Franco!” Cand mi-am ridicat bratele, publicul a fost socat.  Aveam cel mai inalt biceps. Au mai facut o singura comparatie, dublu biceps cu spatele si le-am aratat ce aveam. Dupa aceea nu m-au mai chemat.”


Frank Zane (1977-1979)

“Primul an in care am castigat, ’77, a fost deosebit. Si s-a intamplat ceva interesant. Stateam  pe scena cu unul  dintre primii 6,  si mi-am spus – era un fel de rugaciune -  am cerut cerului  sa-mi dea un semn ca am castigat, astfel incat sa fiu mai increzator, sa actionez  ca un invingator.  Deja actionam in acest fel,  dar doream  sa fiu convins.”

“Si chiar in acel moment, arbitrul sef a venit in fata mea cu lista primilor clasati, si am putut vedea numele meu langa numarul 1.  Chiar daca am cerut un semn,  dorinta mea a fost auzita,  am primit raspunsul. M-am simtit invingator, dar am dorit un consens din partea universului.”


Chris Dickerson (1982)

“In 1980 cand fusesera unii care mi-au spus  ca trebuia sa castig, mi-a facut placere sa fiu al doilea pentru ca fusesem pe locul patru cu un an inainte (la categoria usoara). Am fost foarte dezamagit  totusi, in 1981 cand Franco  a castigat in Columbus (Ohio). Deci, in mintea mea, 1982 era o batalie pe viata si pe moarte. Iar aceasta atitudine m-a facut sa ma antrenez mai tare decat inainte.”

“Cand l-au chemat pe Frank Zane pentru locul doi, era deja o legenda, iar eu m-am clasat inaintea lui.  Imi amintesc  ca ma uitam in jos  si-l vedeam  pe Bill Pearl (antrenorul lui Dickerson) cu gura pana la urechi.  A fost un moment deosebit. Dar nu am realizat cu adevarat ce se intampla decat atunci cand am dus trofeul la Gold’s Gym pentru a-l arata tuturor.  Odata ce castigi Mr. Olympia, nu mai este nevoie sa-ti mai spuna nimeni nimic. “


Samir Bannout (1983)

“In 1982, mi-am facut temele si am fost foarte aproape(locul patru). Nu stiu daca am fost mandru, dar am simtit cu adevarat ca va fi titlul meu in ’83. Bertil Fox (al cincilea) avea parte de multa atentie, insa nu credeam ca va castiga. Mohamed Makkawy (locul doi) era in cea mai buna forma. Frank Zane (al patrulea), te uitai la el in spatele scenei  si nu te prea speria, dar sub luminile reflectoarelor era foarte de speriat. Dar a simtit ca l-am invins  dupa preliminarii.”

” Tot asa au vazut si Mike Mentzer, Franco Columbu si legendarul fotograf Art Zeller. A fost un sentiment extraordinar, la cele mai inalte cote. As fi vrut sa ma traiesc inca o data asa ceva. Dar sunt satisfacut. Asa cum se spune, nu e nevoie sa fii doctor de doua ori, iar eu sigur nu vreau sa fiu sora medicala.”


Lee Haney (1984-1991)

“Ultimul meu  Mr. Olympia (’91) a fost deosebit pentru mine pentru ca a fost unul in care am stabilit un record de 8 victorii consecutive. Am ajuns unde nu mai fusese nimeni inainte. Din anumite motive, am intrat in forma pentru acel  concurs mai usor  ca inainte.  Incarcarea cu carbohidrati , programarea, totul a fost perfect. Picioarele s-au reliefat  cu cateva luni inainte si asa au ramas. Ajunsesem ca totul sa fie stiinta, apoi era timpul sa ies din scena. Ultimul set, cel mai bun.”

“Ceea ce a fost mai deosebit, totusi, a fost ca am impartit scena cu sotia mea, Shirley, care, cand ma antrenam pentru  Teenage America 1979, a investit  in mine si mi-a platit taxa de participare. Iar la ultimul meu Olympia, a fost alaturi de mine  impreuna cu fiul meu Joshua si fiica mea Olympia.”


Dorian Yates (1992-1997)

“Ultima mea victorie, in ’97, iese in evidenta pentru ca avusesem un an groaznic din cauza accidentarilor, In iunie, cu trei luni inainte de concurs, am suferit o mica ruptura la coapsa dreapta si nu mi-am mai putut antrena picioarele cam o luna. Apoi, cu trei saptamani inainte de concurs, mi-am rupt  tricepsului stang; se rupsesera trei sferturi din  tendonul care se lega de os.  Doctorul mi-a spus  ca tricepsul efectiv  atarna de un fir de ata.  Bratul mi s-a umflat  si era negru si albastru  pana la palma. Nu puteam apuca nimic, nu puteam face nici un exercitiu pentru partea superioara a corpului.”

“Am crezut  ca trebuie sa renunt  dar ma framanta gandul  ca nu pot sta doar si sa privesc  cum cineva imi ia titlul. La preliminarii dau totul  de obicei,  dar de aceasta data era cam asa: Ai grija cu bratul ala. Nu-l incorda si pentru numele lui Dumnezeu, nu te mai ciocni cu nimeni pe scena.

“Am castigat concursul – a fost ultimul, desi nu stiam asta atunci- si am fost mandru  ca am fost in stare sa reusesc impotriva atator necazuri. Toti spun despre mine ca sunt un razboinic. Cred ca britanicii, datorita mentalitatii insulare, sunt razboinici prin natura lor.  Este intiparit in caracterul nostru. Avem o istorie de a nu renunta. Avem acel spirit de bulldog care spune ,, Nu te preda.”  Cand sunt in sala  sau pe scena de concurs, sunt acolo ca razboinic pentru a nu da inapoi si sa lupt cu tot ce pot pentru a invinge. La Mr. Olympia 1997, cred ca am dovedit ca sunt un razboinic. “


Ronnie Coleman (1998-2005)

“Primul Mr. Olympia (’98) inseamna cel mai mult pentru mine  pentru ca nu ma asteptam sa castig. La acel concurs, Flex Wheeler era principalul favorit. Shawn Ray  fusese inaintea mea, poate si Nasser El Sonbaty si Kevin Levrone. Nu ma gandeam deloc la victorie . As fi fost extrem de fericit  sa intru intre primii cinci. Dar ma antrenasem  tare tot timpul pentru a fi in cea mai buna forma . Am dat 150% la tot ce faceam, iar asta mi-a facilitat victoria.  Nimeni nu se astepta sa castig si de aceea, nimic nu se compara cu acel prim titlu.”


Jay Cutler (2006-2007, 2009-2010)

“Am visat sa fiu cel mai bun culturist din lume atunci cand m-am inscris la sala la cea de-a 18-aniversare. Nu stiu daca am crezut  ca se va intampla, dar mi-am spus in minte, vreau sa fiu cel mai bun.  Nu m-am gandit  ca va dura atat de mult timp  pentru ca am batut la usa la 28 de ani, iar evident Ronnie imi statea in cale (Cutler s-a clasat al doilea dupa Ronnie de 4 ori, un record).”

“Traind in Las Vegas si sa castig acolo a fost minunat. Ai mei erau acolo. Intreaga sala a explodat. A fost ca un flashback dintr-un film. Toti acei ani de antrenament  mi-au trecut prin fata ochilor, apoi totul a fost fulgerator si urmatorul lucru pe care mi-l amintesc a fost ca am apucat trofeul  si mi s-a pus medalia la gat. Mi-au trebui luni de zile pentru a realiza ca eram Mr. Olympia si pot spune ca 2006 a fost cel mai bun an din viata mea. “


Dexter Jackson (2008)

“Anul asta, ’08, a fost cel mai bun an din cariera mea de culturist. Am inceput sezonul cu un loc intai la Arnold Classic, al treilea din palmares si cu inca trei victorii  in Australia, Noua Zeelanda si Romania. Astfel, am ajuns favorit la titlul de Mr. Olympia, unde trebuia sa-l infrunt pe dublul campion Jay Cutler. Acesta era un monstru de 127 kg, iar eu cantaream cu 18 kg mai putin decat el. Dar in momentul in care am aparut pe scena unul langa celalalt, s-a intamplat un lucru ciudat. Forma si definirea mea, combinate cu muscularatura mea rotunda si densa au facut ca diferenta de greutate sa se estompeze. Cu articulatiile lui masive si talia nu atat de supla, Jay nu parea a fi mult mai mare decat mine, iar in final arbitrii au recompensat masa pura. Arbitrii mi-au decernat titlul Mr. Olympia, sportivul cu cel mai bun fizic de pe scena din acea zi.”


Phil Heath (2011)

“Faptul ca am castigat Mr. Olympia reprezinta o experienta extraordinara. Inca de la inceputul competitiei, doar 13 culturisti au reusit sa intre in posesia titlului Mr. Olympia, aici incluzandu-ma si pe mine. Pentru a realiza cu adevarat ce inseamna sa detii un titlu de o asemenea anvergura, ganditi-va in felul urmator: la nivel mondial sunt milioane de practicanti ai acestui sport, dintre care doar cateva zeci de mii sunt profesionisti, iar in fiecare an in toate competitiile de acest gen participa peste 1000 de sportivi, la cel mai inalt nivel. Asadar, faptul ca sunt a treisprezecea persoana care sa castige acest trofeu e o performanta deosebita, pe care nu o voi uita niciodata.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (9 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 6 votes)
Mr. Olympia 2012, 10.0 out of 10 based on 9 ratings