Author Archive

Teiul

Teiul pucios este cel mai râspândit în ţara noastră. Teiul argintiu are florile cele mai parfumate.

Infloresc, în funcţic de specie, începând de la sfarsitul lunii mai pânâ în iulie. In afară de speciiie mentionate, mai exista sia lte specii mai putin raspandite.

 tei

floare de tei

Compoziţie chimică

Florile de Tei conţin 3 -10% mucilagii (polizaharide), îndeosebi arabinoga-lactane şi acizi uronici.

Mai contin 2% taninuri condensate, dimeri ai proeyanidinei, 1% flavonoide, in special glicozide ale quercetinei (rutină, hiperozid, quercitrină şi izoquercitrina), astragalina, acizi fenolici (cafeic, cumaric şi clorogenic) şi 0,02-0,1% ulei esential conţinand alkane şi monoterpene.

Farmacologie

Flavonoidele şi compuşii fenolici din flori au acţiune diaforetica.

S-a demonstrat ca uleiul esential, care conţine şi farnesol, are actiune antispastică şi neurosedativa. S-a pus în evidenta şi actiunea hipotensiva si usor astringentă. Datorită mucilagiilor, infuziile din florile de Tei au acţiune emolienta şi expecloranta.

Recomandări

Datorita mucilagiilor, florile de Tei reduc inflamaţiile caiior respiratorii.

Se recomanda ca sedative nervoase, în insomnii, ca expectorant în bronsite. Sub forma de bai, actiunea sedativa se recomandă si la copiii mici.

Mod de preparare si administrare:

Infuzie preparată dintr-o lingurită flori fara bractee sau o lingura  flori cu bractee la o cana cu apa.

Se beau 2-3 cani pe zi, îndulcite cu miere.


Paine alba sau paine neagra

Painea neagra sau integrala este mult mai  sanatoasa decat painea alba, insa nu trebuie consumata in cantitati foarte mari pentru ca atunci cand aceasta este coapta se pierd o parte din enzime.

Este recomandat ca persoanele care sufera de reumatism, artrita, sau sunt peste limita normala de greutate sa nu consume paine.

paine neagra paine alba paine integrala

paine integrala

Este cunoscut faptul ca  in antichitate, evreii isi preparau  painea intinzand aluatul la soare si astfel se cocea si ramanea hranitoare.

Din nefericire , aceasta paine neagra se gaseste tot mai rar in  comert, cea alba consumandu-se in proportie de peste 80%.

Cu cat aceasta  este mai alba cu atat mai mult putem spune ca aceasta este mai ‘daunatoare’  dearece ‘albeata’  indica un grad mare de cernere.

Faina recomandata pentru alimentatie este cea cu tarate preparata dupa metoda veche, cu faina necernutapentru ca aceasta contine ea contine fibre cum ar fi celuloza.

Cantitatea de glucoza eliberata de painea cu tarate este mult inferioara celei din painea

alba   de aceea “ingrasa” mai putin si este mai sanatoasa.

Spre exemplu   100 grame de  paine integrala contin 90 mg de magneziu, pe cand cea alba contine  doar 25 mg.

Painea obisnuita este  fabricata din faina cernuta iar in  majoritatea cazurilor din aluaturi congelate motiv pentru care lipsesc  elementele necesare unui metabolism normal  iar in ceea ce priveste valoarea nutritiva ea nu aduce decat energie sub forma de glucoza motiv pentru care nu este tocmai indicata daca tineti la sanatatea dvs.

Nutritionistii recomanda sa excludeti total daca se poate din dieta dvs. painea alba, iar daca acest lucru nu este tocmai posibil sa incercati sa o mai rariti, iar beneficiile nu vor intarzia sa apara.


Rahitismul

Este o  boala intilnita inca din primele zile de viata ale bebelusului

Cu certitudine  toate mamele vor ca intotdeauna copiii lor sa fie sanatosi si sa nu aiba nici un fel de problema pentru a nu fi nevoie sa apeleze la medic.  Acest lucru se poate intimpla daca au grija se le administreze inca de la nastere dozele necesare de vitamine astfel incat sa aiba parte de o dezvoltare normala oferindu-le totodata si o nutritie adecvata.

lion kids vitamina d

vitamina D

Rahitismul se defineste ca fiind o maladie  a scheletului

Rahitismul este o maladie a scheletului datorata tulburarilor diferite ale metabolismului calciului si fosforului, se manifesta printr-o crestere rapida la nivelul zonelor osoase, in urma caruia apar diferite malformatii, cum ar fi, scolioza, malformatii toracice, pelvis deformat, picioare in X, gambe arcuite etc. Boala se manifesta in general in zonele cu populatie saraca, unde sistemul medical este unul mai slab dezvoltat, prin urmare neputand fi oferita cantitatea necesara de de calciu, iar cei afectati, si anume nou-nascutii nu se pot dezvolta normal, totodata fiindu-le afectata si capacitatea de a se concentra.

Boala primilor ani de viata

Rahitismul se instaleaza inca de la nastere, fiind boala primilor ani de viata, primele semne ale acestei boli  putand fiind observate in intervalul 3 luni- 2 ani ale copilului. Aceasta boala face ca oasele craniului sa se inmoaie, iar in timp copilul fiindu-i afectata capacitatea de a se misca normal. Se mai constata si o intirziere a dentitiei, o hipotonie musculara cu meteorism abdominal, hernie ombilicala, retard al mentinerii capului, al pozitiei sezut si al mersului. Craniotabesul este o zona in care bolta craniana este inmuiata dind la palpare impresia unei mingi de celuloid (ping-pong), dar acest semn poate fi luat in consideratie numai in cazul in care persista si dupa luna a sasea. Pot aparea nodozitati costale bilaterale si simetrice, de fiecare parte a coastelor dupa o forma oblica in jos si in afara (sir costal). Pentru determinarea acestor animalii  caracteristice se face o radiografie a oaselor putindu-se urmari si calcemia, fosforemia.

Trebuie mentionat ca rahitismul poate fi prevenit!

Rahitismul poate fi prevenit prin administrarea suplimentara  si corecta de vitamina D inca din primele luni de sarcina, oferindu-se astfel si aportul necesar de calciu.

citeste tot articolul…


Lamaia

Lamaia este, paradoxal, alcalinizanta si antiacida gastric, neprovocand arsuri stomacale. 

lamaie

lamaie

 

 

 

Mai mult, cunosc cazuri de vindecari ale ulcerelor gastrice dupa consumul acesteia.

Gustul acid nu trebuie sa ne aduca neaparat cu gandul la aciditatea lamaii. Acesta este dat de acizii organici, care nu raman ca atare in celule. Uimitor este faptul ca lamaia este inclusa printre cele mai bazice alimente. In exteriorul organismului nostru ea se comporta sub influenta unei reactii acide, pe cand in interiorul corpului nostru ea genereaza alcalinitate, deoarece in timpul digestiei acidul citric continut de lamaie este oxidat, ramanand sarurile care pastreaza alcalinitatea sangelui.
Deci la oanaliza profunda, lamaia inseamna energie, deci viata.


Fibrele alimentare

Fibrele alimentare sunt substante care se afla mai ales in legume, fructe si cereale in stare bruta.

fibre alimentare

Datorita celulozei, mucilagiilor, pectinei si ligninei, fibrele alimentare, chiar daca nu au o valoare energetica pregnanta, joaca un rol foarte important in digestie, asigurand un tranzit intestinal bun (in lipsa acestuia aparand cazurile de constipatie).

Fibrele alimentare  sunt foarte bogate in oligoelemente (cu rol de catalizator in organism), vitamine si saruri minerale. Previn arterioscleroza, datorita puterii de a impiedica absorbtia pe cale digestiva a lipidelor.
Consumul fibrelor alimentare (celuloza) are ca efect atat scaderea secretiei de insulina, cat si a glicemiei.
O cantitate de 40 g de fibre pe zi ar fi necesarul optim pentru hrana unui adult.
Dupa afirmatiile lui Michel Montignac, in anul 1925 consumul de legume uscate (foarte bogate in fibre) era de 7,3 kg anual, pe cand astazi este de numai 1,3 kg


Graul

Produse panificatieSoldatii romani erau recunoscuti pentru rezistenta lor fizica, dar putini stiu ca li se dadeau ca ratie boabe de grau, pe care le luau in timpul marsurilor nesfarsite si pe care le mestecau incet si bine.

Scrierile din Antichitate confirma faptul  ca boabele de grau sunt o hrana completa si, prin urmare, se putea trai numai cu ele. Toate substantele cu adevarat nutritive din grau se afla in tarate si in germeni. Interiorul din care se scoate faina se rezuma doar la amidon. Painea obtinuta este gustoasa, dar sangele primeste acizi in cantitate mare, organele se incarca de reziduuri, mucoase si sedimente. Este un moment prielnic pentru ca agentii patogeni sa se instaleze…


Metabolism dezechilibrat.

Toxemia este cuvantul  prin care stiinta moderna denumeste dezechilibrul

fast-food

ex. mancare procesata

metabolic.

Corpul uman a fost “proiectat” ca un echilibru in formarea tesuturilor – anabolism  si distrugerea lor – catabolism.
Un exces al unei functii metabolice asupra alteia reprezinta un dezechilibru metabolic.
In procesul metabolic, vechile celule sunt mereu inlocuite cu altele noi.
Celulele moarte sunt toxice (chiar otravitoare) si trebuie inlaturate din corpul dumneavoastra, cat se poate de urgent, pe 4 canale de eliminare : intestine, vezica urinara, plamani si piele.
Acesta este un proces natural, care are loc indiferent de vointa omului, dar care poate fi impiedicat de cauze care fac ca toxinele sa nu fie eliminate in ritmul in care sunt produse.
Atat timp cat la dispozitia omului exista o cantitate suficienta de energie, respectivele reziduri sunt eliminate corect.
A doua cale de aparitie a toxemiei in corp este cea provocata de reziduurile de mancaruri care nu sunt corect digerate, asimilate si incorporate in structura celulara.
Majoritatea  alimentelor pe care le consumam sunt  preparate intr-un mod mai mult sau mai putin sanatos, dearece noi  prajim, fierbem, inabusim, coacem aproape tot ce mancam. Pentru ca mancarea a fost schimbata fata de starea ei naturala iar noi nu suntem adaptati biologic sa ingeram o cantitate atat de mare din mancarea preparata, reziduurile unei digestii si asimilari incomplete formeaza o mare cantitate de “deseuri”  in corpul nostru.
Daca in dieta cuiva predomina mancarurile nesanatoase, corpul, in mod regulat este incarcat cu toxine.
Deci zilnic, corpul isi creeaza toxemia in doua moduri : prin procesul normal metabolic si prin reziduurile mancarurilor, care nu au fost suficient utilizate.
Cand cantitatea de reziduuri toxice retinute de organism este mai mare decat cea eliminata, apare o depunere a excesului, care se transforma in supragreutate.
Aceste toxine au o natura acida si  deoarece duc la cresterea aciditatii in corp, organismul va retine apa pentru a o neutraliza,  adaugand corpului mai multagreutate.


Cum ne luptam impotriva virusilor?

Ati observat ca cate ori ne imbolnavim, punem boala pe seama vreunui virus sau microb?

Cu toate ca exista virusi si microbi in corpul nostru care pot actiona asupra organismului, totusi orice boala isi are originea in

virus

virus

primul rand in alimentatia gresita si in acele depozite reziduale pline de toxine. Depozitele nu fac altceva decat sa asigure “succesul” virusului sau al microbului asupra noastra.

Un lucru foarte  important de retinut este faptul ca un organism purificat de reziduuri prin intermediul alimentelor consumate in
starea lor naturala nu se imbolnaveste.

Oare nu merita sa ne schimbam modul de viata ? Nu trebuie cumva sa incercam sa ne hranim intr-un mod cat mai sanatos cu putinta? ? Ati remarcat ca celor mici le plac cruditatile? Da,copiilor le plac cruditatile, dar parintii comit o eroare foarte grava straduindu-se sa le prepare hrana, cat mai sofisticat uneori, socotind ca dandu-le hrana cruda nu au grija de ei.

Dar oamenii nu pot sau nu sunt lasati sa vada realitatea, si anume ca noi suntem sanatosi atunci cand mancam sanatos, adica atunci cand hrana noastra este vie, deoarece pentru fabricile de preparate alimentare cat si pentru industria chimica  acest lucru ar constitui un adevarat dezastru. De aici se poate trage inspaimantatoarea concluzie ca viata noastra a ajuns sa fie astfel organizata incat bolnavii constituie o sursa de venituri pentru cei sanatosi,  dar inmod paradoxal , numarul celor sanatosi devine din ce in ce mai mic.


Sfaturi pentru un meniu zilnic sanatos

Incepeti-va ziua cu un suc proaspat de fructe.

· In cursul diminetii, mancati fructe ori de cate ori va este foame.
· Mancati fructe cate doriti, dar nu va supraalimentati.
· Pepenele se va manca inaintea altor fructe.
· Cand sunteti deosebit de flamand, mancati banane, care sunt foarte hranitoare.
· Atunci cand vreti sa pierdeti din greutatesanatos, nu mancati curmale si fructe uscate : cu  toate ca sunt o sursa minunata de energie, ele contin o mare cantitate de zahar concentrat, fapt ce va va impiedica sa slabiti.

Bananele verzi nu au transformat amidonul in zahar. Petele maro de pe coaja bananei arata ca amidonul s-a transformat in zahar. Este de preferat sa le consumati in aceasta stare !
· Nu mancati sub tensiune nervoasa. Incepeti acest mod de hranire incet, cu incredere si rabdare, pana va dezobisnuiti de vechile obiceiuri alimentare.
· Sucurile de fructe si legume proaspete (preparate la storcator) se vor bea numai pe stomacul gol.


Orezul

orezulLa origine si asa cum era preparat si consumat de catre asiatici, orezul este un aliment complet, contine toate elementele nutritive indispensabile vietii .
Orezul alb consumat astazi este foarte rafinat si, de aceea, daunator; ca si faina
cernuta, acesta elibereaza o cantitate mare de glucoza.
Puteti consuma orezul complet (neprelucrat, gri-maroniu) si orezul salbatic canadian,
dar nu in asociatie cu lipidele (de exemplu : unt, branza), dar poate  fi completat cu rosii si ceapa in fel de fel de mancaruri foarte gustoase.


Copyright: VitaClub 2018
VitaClub Blog | Powered by VitaClub